Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Editor Dorohoi 01

Duminică, 22 noiembrie 2015, Cenaclul „Editor-Arte” s-a reunit în incinta Casei Municipale de Cultură şi-a deschis încă o dată uşile pentru a găzdui a patra lansare de carte a domnului profesor dr. Gică Manole.

În deschidere a intervenit gazda noastră, d-na Murariu Valuţa, Director al Casei de Cultură care a făcut o scurtă introducere cu privire la ilustrul nostru oaspete şi la opera sa.

Cartea, intitulată „Tătărăşeni – mărturii ale secolului XX”, ne aduce în lumină realităţi istorice din perioada interbelică petrecute pe meleagurile comunei Havârna, sat Tătărăşeni. Relatarea conţine mărturii transmise prin viu grai ai supravieţuitorilor acelor evenimente, cât şi documente şi fotogafii inedite din acea perioadă.

La eveniment au participat membrii „Cenaclului Editor-Arte” (prof. Titus-Ciprian Tomiuc, Ana-Camelia Mihăilă-Andrieş, Marta-Polixenia Ursuleanu, Vali Mihăilă-Andrieş, Răzvan Chitic, Sergiu-Costel Chitic, Carla Isabella Albu, Ciprian-Nicolae Ailoaie, Maria-Cerasela Ailoaie, Tănase Vasile), alături de personalităţi native din comuna Havârna, (domnii Ciobanu Costache, Ciobanu Angel-Silviu, Aman Nicolae, Bighiu Corneliu, Murariu Costache şi Marcel Badurlă), cât şi din Mun. Dorohoi (dna. Mafteiu Rodica, fost director al Liceului „Grigorie Ghica vv.”, dl. profesor Roşca-Velea Alexandru, dl. doctor Mafteiu Dorin).

Lansarea de carte a fost însoţită de dezbateri tematice, schimburi de idei, întrebări şi răspunsuri la care autorul a participat cu însufleţire şi dedicaţie, după care dna. Ana-Camelia Mihăilă-Andrieş a interpretat la chitară şi voce o piesă preluată din folclor, „Lupii”,  urmată de Răzvan Chitic şi Vasile Tănase, care au interpretat melodiile „Să fi fost” şi „Poema dorului de Dorohoi” (versuri: Prof. Titus-Ciprian Tomiuc, muzica: Vasile Tănase). Surpriza finală ne-a fost oferită de domnul Marcel Badurlă, profesor de muzică născut la Havârna, care ne-a oferit un moment liric deosebit de apreciat de către cei prezenţi prin interpretarea la instrumentul al cărui maestru este, vioara, a pieselor „Doină”, „Baladă” (C. Porumbescu) şi „ Rapsodia Română” (G. Enescu). (pentru Dorohoi News - Marta-Polixenia Ursuleanu)


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Editor Dorohoi 01Editor Dorohoi 02Editor Dorohoi 03Editor Dorohoi 04Editor Dorohoi 05Editor Dorohoi 06Editor Dorohoi 07Editor Dorohoi 08Editor Dorohoi 09Editor Dorohoi 10Editor Dorohoi 11Editor Dorohoi 12Editor Dorohoi 13Editor Dorohoi 14Editor Dorohoi 15Editor Dorohoi 16Editor Dorohoi 17Editor Dorohoi 18Editor Dorohoi 19Editor Dorohoi 20Editor Dorohoi 21Editor Dorohoi 22Editor Dorohoi 23Editor Dorohoi 24Editor Dorohoi 25Editor Dorohoi 26Editor Dorohoi 27Editor Dorohoi 28Editor Dorohoi 29
DorohoiNews.ro, 24-11-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC BENCHEA AGROFERM angajează șofer

SC BENCHEA AGROFERM angajează șofer
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează șofer. Pentru detalii va așteptăm la sediu pe str. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro